Proiect de 1 miliard de lei, lansat de APAREGIO. De către. I.I. -. 13 octombrie 2022. 915. APAREGIO Gorj a lansat, miercuri, proiectul destinat noilor investiţii de apă şi apă uzată din judeţ, în valoare de peste un miliard de lei, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. Ca urmare a tuturor acestor eforturi, la finalul celui de-al treilea trimestru al anului, valorile celor mai importanţi indicatori financiari ai Grupului Electrica sunt peste cele ale perioadei similare de anul trecut: valoarea profitului net consolidat a depăşit-o pe cea înregistrată în 2021 cu 462 milioane lei, ajungând la 534 milioane CSEKE ATTILA: "Am semnat contracte de peste 1 miliard de euro prin PNRR". "Până în prezent, am semnat 437 de contracte, în valoare totală de 5.262.797.951,55 lei, pentru componentele C5 - Valul Renovării, C10 - Fondul Local şi C15 - Educaţie din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)", a anunţat ministrul Dezvoltării Autostrada Transilvania : lotul de un miliard de Euro Poarta Sălajului -Nușfalău care include Tunelul Meseș, fără constructor la exact doi ani de la lansarea licitației. Pe A 3, de la Cluj la Borș, CNAIR nu are contracte pe 96 de kilometri BREAKING Salariul minim se majorează la 3.000 lei, de la 1 ianuarie 2023 - proiect al Proiect de 1 miliard de lei, lansat de APAREGIO. De către. stirimuntenia. -. 13/10/2022. APAREGIO Gorj a lansat, miercuri, proiectul destinat noilor investiţii de apă şi apă uzată din judeţ, în valoare de peste un miliard de lei, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. Ikea România a înregistrat o cifră de afaceri care a depăşit un miliard de lei în anul fiscal 2022 și o creştere cu peste 13% pentru comerţul online, comparativ cu anul precedent. Ikea România a înregistrat o creștere a vânzărilor online. Compania a vândut peste 22 de milioane de produse, dintre care 66,55% au fost piese de mobilier şi 34,2% n6LHE. Astăzi, 30 decembrie 2021, Ghișeul.ro a depășit pragul de 1 miliard de lei sume colectate într-un an calendaristic. Recordul plăților pe platformă este de 1.001.764.891,55 lei, sumă colectată din peste 2.600.000 de tranzacții. Pe parcursul anului 2021, Autoritatea pentru Digitalizarea României a continuat eforturile de dezvoltare și promovare a Ca urmare a tuturor acestor eforturi, la finalul celui de-al treilea trimestru al anului, valorile celor mai importanţi indicatori financiari ai Grupului Electrica sunt peste cele ale perioadei similare de anul trecut: valoarea profitului net consolidat a depăşit-o pe cea înregistrată în 2021 cu 462 milioane lei, ajungând la 534 milioane "Municipalitatea are proiecte în valoare de peste 1 miliard de lei pentru a oferi elevilor și profesorilor din Bistrița un mediu potrivit ce susține un proces de învățământ ca la carte. De altfel, după ce Oltina Impex a devenit acționar alături de fostul deputat liberal profitul societății a crescut de la 9,9 milioane de lei la 15,9 milioane de lei. De altfel, Oltina nu este la primul contract pe banii UE. În 2009 firma a primit un ajutor nerambursabil de aproximativ 7 milioane de euro. În 2016, societatea a mai În Sălaj, pe POR 2014-2020 au fost semnate 91 de contracte de finanțare, de 1 miliard de lei. CJ Sălaj îi revin 13 dintre acestea, de 444 de milioane de lei. Alte 26 de contracte, de 328 de milioane, au fost implementate de Primăria Zalău. Orașele și comunele sălăjene au semnat 21 de contracte, valoarea aferentă acestora fiind de

1 miliard de lei